Pe aversul bancnotei se regăsesc următoarele elemente grafice reprezentative: în partea dreaptă, în prim-plan, portretul și semnătura regelui Carol I, dedesubt, numele acestuia și anii de viață, respectiv „REGELE CAROL I 1839-1914”.
În zona centrală, se află o reprezentare a reversului însemnului Ordinul „Steaua României” și o scenă de luptă din timpul Războiului de Independență.
Tot pe avers mai sunt imprimate: stema României, denumirea băncii centrale „BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI” și medalionul cu sigla BNR. Valoarea nominală este înscrisă de patru ori, după cum urmează: în stânga jos pe orizontală, în cifre „100”; în partea centrală, jos, pe orizontală, în litere, „LEI UNA SUTĂ”; în dreapta jos pe verticală, în litere „UNA SUTĂ LEI” și în dreapta sus pe verticală, în cifre „100”.
Semnăturile guvernatorului și casierului central sunt imprimate în partea centrală, deasupra valorii nominale în litere.
Data punerii în circulație, respectiv „1 decembrie 2024”, este imprimată pe verticală, în dreapta bancnotei.
Pe fondul bancnotei sunt imprimate, în culori atenuate, motive geometrice stilizate.
Pe reversul bancnotei compoziția grafică include: o reprezentare a statuii de la Peleș a regelui Carol I și, în centru, o imagine a Castelului Peleș.
Dedesubt este imprimat pe orizontală, pe două rânduri, textul: „FALSIFICAREA ACESTOR BILETE SE PEDEPSEȘTE CONFORM LEGILOR”.
În plan secund, în zona centrală, este reprezentat podul Carol I, de la Cernavodă.
Sus, pe orizontală, se află denumirea băncii centrale „BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI” și sigla BNR, care este poziționată în dreapta sus și stânga jos.
Valoarea nominală este imprimată astfel: în cifre, „100” pe verticală în stânga sus, pe orizontală deasupra Castelului Peleș și în dreapta jos și în litere „UNA SUTĂ LEI” pe orizontală în stânga jos.
Pe fondul bancnotei sunt imprimate, în culori atenuate, motive geometrice stilizate.
Seria și numărul bancnotei tipărite cu litere și cifre în două culori, negru și roșu, sunt imprimate astfel: în centru sus, pe orizontală cu cerneală roșie, cu caractere de înălțime crescătoare și în stânga pe verticală, cu cerneală neagră și caractere de aceeași înălțime.